Sa fim cine suntem!

http://youtu.be/liTFGZHoucM

  

    
       Lucrurile mari sunt construite pe temelia lucrurilor marunte,lucrurile marunte aparent nesemnificative si fara valoare sustin de fapt structura.Cu cat dam atentie mai mare lucrurilor marunte cu atat structura e mai sanatoasa si frumoasa.Respectand si luand in seama lucrurile marunte,ajungem ca atunci cand ne lovim de ceva maret sa stim sa il apreciem la adevarata valoare.
    Trairile si reactiile omului sunt rodul gandurilor,gandurile sunt venite din suflet,iar sufletul este construit pe sistemul de valori ales de fiecare dintre noi.Trebuie sa invatam cu adevarat sa ne cunoastem,sa stim cine suntem,sa ne descoperim calitatile pierdute poate fara intentie si sa le punem in valoare fara teama.Trebuie sa ne placa doar ce simtim noi ca e frumos nu ce ne impun altii,trebuie sa fim cea ce suntem, nu ce vor altii sa fim. Stagnarea si refuzul de a cunoaste si a avansa spiritual e egala cu moartea sufletului,din pacate majoritatea dintre noi luom si punem la suflet doar ce ni se impune,refuzand categoric altceva,refuzand sa fim noi,alegand mereu sa fim ce vor alti sa fim,alegand intodeauna calea ce mai usoara,cea mai batatorita de pasi celor multii si fara directie.Sensul pe care mergem ne este impus iar noi il urmam ca un condamnat la moarte nevinovat,dar care nu incearca nimic pentru a se salva,care nu incearca nimic pentru el pentru fericirea sufletului sau, inaintand umil catre fericirea altcuiva,sacrificandu-se de fapt pentru ca alti sa fie fericiti.
   Toti ne-am nascut cu calitati,cu personalitate care pe parcursul vieti daca nu sunt intretinute se pierd aruncandute in negura tristeti si a deznadejdi.Necazurile care sunt la tot pasul trebuie luate ca niste misiuni care trebuiesc duse la capat calmi si constienti ca ele au fost si vor fi intodeauna.
  Suferinta are calitatea de a-ti deschide orizonturi  de care nu erai constient pana atunci ,suferinta profunda te poate face sa vezi foarte adanc in sufletul tau si sa incepi sa te cunosti cu adevarat,suferinta te trimite aproape de suflet acolo simtind toate sentimentele de la ura pana la fericire,acolo trairile sunt atat de puternice incat realizezi cu adevarat cata forta e in sufletul tau,realizezi cu adevarat ce inseamni tu si poate suferinta te face sa te si gasesti.Trebuie insa sa fim atenti ce cautam pentru ca suferinta si durerea sufleteasca te pot impinge la lucruri necugetate pe care apoi le regreti  si care te intorc din nou de unde ai plecat.
   Fiecare sentiment trait are tainele lui,calea lui ,dar noi trebuie sa alegem ce e mai bun,exista oameni care sunt fericiti cand cel de langa el sufera,atunci fericirea isi pierde sensul , nu mai este ce trebuie sa fie , devine ceva josnic si fara valoare.Noi oameni dam valoare sentimentelor,noi suntem cei care le scoatem la lumina,noi suntem cei care ar trebui sa le respectam iar prin respect sa ajungem sa le traim sincer fara falsitate.
   Sentimentele trebuiesc traite , nu impuse , nimeni sa nu ne spuna cand sa fim fericiti sau cand trebuie sa iubim ,sau pe cine trebuie sa iubim , totul trebuie sa vina din inima indiferent de consecinte.
  Ce vine din sufletul tau nu este niciodata o greseala!
       

Doar EL...

      Biserica nu poate fi casa Domnului,e imposibil ca El sa isi doreasca sa stea intr-un loc intunecos si sa fie preaslavit de oamenii de nimic cum sunt majoritatea popilor.Biserica a fost si este un mod de a face bani iar popii sunt manipulatorii societatii care se ascund dupa masca credintei ,ignorand-ul pe Dumnezeu iar pe mine toate astea ma dor.
     "Sa faci ce zice popa,nu ce face el" alta prostie,de fapt prin aceasta vorba popa isi creaza alibiul perfect pantru a putea trai in desfrau si pentr al ignora in continuare pe Dumnezeu.Majoritatea dintre noi am auzit de aventurile popilor,unele dintre ele fiind dea dreptul monstruoase si pline de mizerie care nu iti pot provoca decat: unora teama si sila iar atora sila amestecata cu ura.
    Eu cred in  Dumnezeu ,dar nu cred in bisericii si in popii,nu pot intra in locurii si asculta oameni(popii) mai pacatosi ca mine,care vin la slujba cu masinii de lux,popii care au palate construite de pe urma naivitatii oamenilor slabi,nu pot sa ii ascult,ceva in mine imi spune ca nu ei sunt cei care ma pot indrepta spre El. Dumnezeu e in mine,il simt si o sa fac tot ce imi sta in putinta sa ma apropii de El,dar doar prin mine,nu prin oamenii care doar au citit biblia neintelegand nimic din ea.
   Dumnezeu e soarele care iti incalzeste sufletul,e ploaia care iti provoaca nostalgii,e zapada alba care iti umple sufletul de puritate si relaxare,e frumosul,e binele,e zambetul sincer,toate acestea el vrea sa le vada prin noi,prin ochii nostri,noi suntem creatia Lui,bunatatea noastra e "hrana" Lui. Nu de putine ori L-am dezamagit insa El  nu ne pedepseste,el e bunatatea intruchipata care n-ea aratat-o atunci cand si-a sacrificat fiul pentru a demonstra cat suntem de necredinciosi si rai...nu nea pedepsit pentru ca El e Dumnezeu!
   Dumnezeu nu te pedepseste,noi ne pedepsim,noi ne facem rau fugind zi de zi de adevar,de iubire,de dragoste,de bunatate,de intelepciune cautand doar minciuna si rautate prin ele crezand ca ajungem la fericire.
   Toata lumea crede in Dumnezeu chiar si cei ce spun ca sunt atei,nu ai cum sa nu crezi in ceva care e in tine,cu care te-ai nascut in suflet,nu ai cum sa nu crezi in Dumnezeu atata timp cat apreciezi frumosul,nu ai cum sa nu crezi in Dumnezeu atata timp cat iubesti,zambesti,ai prietenii,atat timp cat te emotioneaza o melodie frumoasa,atat timp cat rasaritul si apusul iti umplu sufletul de bunatate sau atata timp cat muntele cu paduriile lui iti ofera linistea curata.
     In toate acestea e El,iar cand toate acestea vor disparea din sufletul tau,atunci sa fi sigur ca ai ramas singur!

Prapastia

      Caracterul se formeaza in timp modelandu-se dupa sufletul tau,alegerea de a fi cea ce esti e doar a ta,doar tu iti construiesti caracterul prin sentimentele care te domina si prin sistemul de valori pe care ti-l alegi.Degeaba iti afisezi zi de zi o masca plina de bunatate,ea e buna doar atunci cand saluti lumea pe strada si cand cineva te cunoaste de la distanta.Cu cat te apropii mai mult de o persoana cu atat uratenia sufletului te da de gol,indiferent cat ai vrea sa iti, ti ascunse defectele grave care tu le consideri calitatii ele vor iesi si iti vor arata cine esti prin ochii celui de langa tine.Gandurile care te domina zi de zi iti construiesc caracterul,daca acele gandurii sunt numai satisfactii de a face rau,minciunii,daca sunt pline de umilinta,de fatarnicie,daca o sa te bucuri cand ranesti pe cineva sau daca te crezi mai presus de cei ce sunt langa tine,atunci trebuie sa fii ferm convins ca nimeni nu o sa aiba incredere in tine.
   Oamenii cu caractere false sunt cei care s-ar umilii  in cel mai josnic mod pentru a realiza ceva,sunt cei care cersesc iubire ajungand la depravare pentru a o obtine uitand ce inseamna mandria si onoarea,sunt cei care isi pupa sefii in fund pentru cativa banutii in plus,sunt cei care zambesc parsiv cu mana la gura cant tu suferi,e cel de langa tine in care ai incredere iar el te minte senin ,iar tu il crezi pentru ca esti orbit de iubire.Sufletul murdar nu se va curata niciodata,mizeria din iti distruge viata si sentimentele,chiar daca zambetul fals de actor de mana a 4 a iti aduce linistea mincinoasa de care si tu esti constient,devenind pe zi ce trece mai fals ,mai fatarnic.
   Chiar si in lumea asta marsava cei falsii sunt datii la o parte, paradoxul fiind ca fug si ei uni de altii,cautand alinarea perversa in oamenii buni si naivi de care sunt dependentii pentru satisfactia sufletului.Falsitatea omului vine din dorinta de a realiza ceva cu orice pret,acolo fiind de fapt cheia sufletului,treci peste toate pentru a face cea ce ti-ai propus,distrugand tot pe langa tine,fara nici un fel de sentiment iar la final te trezesti singur in fata prapastiei acolo asteptandu-te disperarea.Incepi sa plangi reprosandu-ti greselile ,danad vina doar pe tine la inceput,simtind pana in adancul tau ,ce om de nimic esti si cata durere iti poate aduce ,falsitatea,umilinta si minciuna in care ai avut atata incredere.Dar stai linistit,tot ele te vor scoate din letargie,te vei duce la baie,te vei spala pe fata ,te vei uita in oglinda si vei vedea exact pe cine vrei sa vezi.Lasitatea o sa te faca sa o iei de la capat,iar prapastie te va astepta intodeauna!
     

Visul nemeritat

      Tot ce visam cu ochii deschisi vrem sa devina realitate,toti ne dorim ceva iar prin vise reusim sa "ajungem"acolo, indiferent ce vrem.Suntem atat de asemanatorii incat majoritatea avem aceleasi vise,majoritatea visam la aceleasi lucrurii,la aceleasi sentimente,toate visele fiind frumoase si toate vin dinauntrul nostru,facandu-ne pentru o clipa sa uitam de realitate..Cu trecerea anilor visele devin mai realiste iar fantezia pierduta iti aduce nefericirea.Incepi sa te lovesti din ce in ce mai rar de lucrurii sau oameni care sa te faca sa visezi din nou cu aceiasi intensitate,iti dai seama cu parere de rau ca si a visa cu ochi deschisi devine imposibil.Visul cel mai des e acela de a-ti gasi iubirea,aproape in toate visele indiferent unde ajungi cu ele si cata fantezie ai,e cineva cu tine,asta trebuie sa ne faca sa intelegem ca nu ne-am nascut egoisti.Tot timpul ne dorim pe cineva langa noi cu care sa impartim fericirea.Fericirea se imparte cel mai usor,toti vrem cate o bucata mai mica sau mai mare,insa cand incepi sa iesi din visare si ajungi cu picioarele pe pamant realizezi trist ca doar fericirea se imparte usor,cel de langa tine doar fericirea vrea sa o imparta cu tine,cand apar problemele se retrage usor cum se retrag si visele.
     Iubirea e de fapt un vis care dispare atunci cand cel de langa tine isi gaseste un alt vis frumos in care tu nu mai ai loc.Iubirea dainuie doar cand cel de langa tine se gandeste "la noi"doar cand e totul frumos sau doar cand el are probleme.Cand problemele sunt reale si trebuie impartite cel de langa tine fuge spre un alt vis nerealizand de fapt ca fuge de el,nerealizand de fapt ca niciodata nu poate fi frumos fara sacrificii si ca acolo unde fuge e la fel .Viata nu e nici pe departe un vis iar visele nu pot deveni realitate decat atunci cand cel de langa tine o sa vrea sa imparta TOTUL cu tine.Dorinta de a-ti cauta alt vis vine din egoism,iar egoismul te arunca ranjind in prapastia singuratati de unde nici macar visele nu te mai pot scoate sau poate nu mai vor.Placerea de a avea tot te departeaza de oameni si de familie,placerea de a face rau pentru a te simti bine te arunca in umilinta.Visul e ceva frumos, iar frumosul vine din bunatate!

Cauta!

  
    Viata e gandul tau,e darul primit pentru a fii tu,e inceputul de drum si totodata sfarsitul.Intensitatea trairilor ne deschid portile sentimentelor aratandu-ne o lume de care ne ferim,de care fugim si pe care nu dorim sa o exploatam.Poarta sentimentelor fiind de fapt inceputul drumului de a fi tu,e calea spre tine,e calea spre ce trebuie sa fi.Acolo sunt raspunsurile la ce esti si doar gandul te poate face sa te descoperi cu adevarat.Universul e infinit iar in el suntem numai noi cei care gandim,asta ma face sa cred ca nu suntem aici pentru ce facem acum,asta ma face sa cred ca avem alt scop.Poate ar trebui sa traim fiecare pe planeta lui singuri sau cu cine vrem langa noi.Viata ar trebui sa se bazeze doar pe talentul fiecarui om,talentul vine din sinceritate,din puritate si e cel mai usor de gasit la inceputul vietii.In timp nu se pierde dar e din ce in ce mai greu de gasit,cu cat trec ani cu atat e mai greu sa il scoti la iveala,dar el este acolo,exista,te asteapta sa ii dai viata in orice forma.
   Totii fara exceptie avem un talent iar prin el trebuie sa ne jucam rolul vietii,doar prin el putem ajunge la fericire si la liniste,prin el putem fi mai mult decat niste actori.Creatia ta iti aduce fericirea.Lucrul facut de tine din pasiune te fac sa iti sticleasca ochii si sa simti in tine placerii sincere.De ce trebuie sa facem mereu ce vor altii?De ce trebuie sa fim toti la fel?De ce nu suntem lasati sa gandim?De ce suntm obligatii sa jucam roluri care nu ar trebui sa existe?Sunt intrebari cu raspunsuri atat de simple pentru cei care ar trebui sa raspunda incat ma intreb:Oare au inteles intrebarile?Scriu fara noima iar logica poate e doar in capul meu dar cu timpul o sa avansez si o sa ma exprim mai bine si mai profund,o sa incerc sa ma exprim in asa fel incat sa fiu inteles de oricine prin simplitate, pentru ca vreau sa fiu cel ce var putea face sa va gasitii talentul pierdut inauntrul vostru oricat ar fi el de adanc ingropat.O sa sap cat pot de mult,dar fara ajutorul vostru sunt un nimic,sap in gol,incercand sa caut si sa fac ceva care doar eu consider ca exista.Talentul e modul cel mai sincer de a traii,talentul e placerea de face cea ce simti,iar creatia e apogeul fericiri.Creatia e nemurire...

Vrajitorul calator

    Pasii ma poarta pe strazile urate si murdare ale vieti,pe cararile pline de noroi ale sufletelor pustite fara a avea o destinatie anume,doar inaintez fara a sti unde trebuie sa ajung,care imi este rolul si ce caut de fapt.Stiu doar ca ochii mei sunt ca o bagheta magica de care trebuie sa ma folosesc pentru a ucide gandurile negre  a celor de langa mine.Privirea mea sa le curete sufletele de durerea acumulata in decursul anilor ,durerea lor  sa se abata asupra mea pentru ca eu am gasit antidotul in ochii copiilor,in verdele padurilor,in crestele muntilor.Am gasit antidotul in frumusetea simpla nevazuta de multi, cu care ma hranesc zi de zi si pe care vreau sa o transmit tuturor prin ochii mei.Privirea mea sa le ajunga in adancurile sufletului mai repede ca viteza luminii, iar acolo sa distruga fara mila sentimentele urate de care suntem coplesiti fara incetare si care apoi ies la suprafata facandu-ne sa nu mai fim noi,facandu-ne sa fim rai,facandu-ne sa uitam cu adevarat cine suntem.

    Trec pe langa oameni daramati de probleme ii simt,ochii intodeauna tradeaza,ei spun totul ,trebuie doar sa sti sa ii privesti, iar daca si ei te privesc ,trebuie prin privirea ta sa ii faci sa inteleaga ca nu sunt singuri,trebuie sa ii faci sa inteleaga ca le sti durerea,trebuie sa ii faci sa inteleaga ca nu trebuie sa se jeneze pentru ca toti avem sufletele pustiite si ca doar iubirea si frumosul ne poate elimina mahnirea dinauntrul nostru.Todeauna ma pus pe ganduri privirea adolescentilor,o durere care chiar daca nu e adanca,se cunoaste,se vede mai bine,majoritatea suferind din dragoste,majoritatea tanjind dupa iubire prea devreme iar asta ii arunca in niste capcane din care cu greu mai pot iesi,ajungand sa se umileasca,ajungand sa cerseasca iubirea cui nu trebuie,facand de tineri sacrifici si compromisuri pe care dupa  acea le regreta si care toate isi fac un loc in sufletele lor pentru ca uitarea nu exista.Trebuie sa ii privesc si sa ii fac sa inteleaga ca umilinta,rautatea,prefacatoria,indolenta ,egoismul,distug fara mila sentimente ca : onoarea,bunatatea,iubirea,aruncandu-te mult prea devreme intr-un loc urat.Toate aceste sentimente negative nu se abat asupra lor imediat,tineretea facandu-i sa creada ca pot trece peste ele repede,tineretea facandu-i sa creada ca totul sa sters,cum ai sterge o tabla cu buretele,totusi nici tabla indiferent cat ai sterge-o nu mai e ca atunci cand a fost noua,asa si sufletul,totul ramane acolo,iar cu trecerea anilor,ies toate la iveala,dandu-ti seama ca totul ramane si ca orice am face urmele raman,pasi trecutului te urmaresc se tin scai de tine,fara ca tu sa poti face ceva.Trec ani ,apar probleme mai mari,mai puternice,devi mai daramat ,mai nervos,mergi din greseala in greseala,lasii fug de probleme inecandu-si amarul in vicii,dar majoritatea se obisnuiesc cu ideea nemaifacand nimic pentru a-si gasi linistea.Pentru multi copiii devin o povara,urat foarte urat,pentru multi cel de langa el devine o povara,pentru multi ei sunt o povara.
  Oare Vrajitorul calator mai poate face ceva?Oare privirea lui mai poate face minuni?Oare prezenta lui ii mai poate face pe oameni darmati sa isi ridice ochi din pamant?.Pana la urma Vrajitorul calator nu exista,poate nu o sa existe niciodata,poate exista dar nu poate calatori nestingherit in sufletele oamenilor scapandu-i de durere sau poate ca nu doreste asta.Vrajitorul calator sunt eu ,doar eu imi imi cunosc sufletul cu adevarat,doar eu ii pot oferi linistea incercand zi de zi sa ma gasesc,sa ma descopar,sa stiu cu adevarat cine sunt,doar de mine depinde totul!Cand o sa reusim sa ne citim sufletul indiferent de ce e scris acolo,doar atunci vom gasi linistea,doar atunci vom fi intradevar constienti de ce am fost,de ce suntem si de ce am vrea sa fim.

Scanteia din suflet

   E absurd sa accepti pe cineva atata timp cat sufletul nu iti spune  nimic,atata timp cat el nu iti da nici un semn cum ca merita sa mergi mai departe.E absurd sa iti deschizi sufletul in fata orcarei persoane, sa spui strainilor ce te doare si ce ti-ai dori,toate astea devenind in timp doar niste arme impotriva ta.Ne agatam cu disperare de orice pentru a ne fi bine chiar si pe termen scurt iar asta ne face nefericiti,asta ne face sa ne intoarcem foarte des privirea catre nicaieri ,uitand de prezent si de viitor.Trecutul ne tine pe loc in functie de cat am gresit,ne tine pe loc pentru ca nu ne-am ascultat sufletul, pacalindu-ne ca totul  o sa fie bine.Ne aruncam in bratele primului venit cu disperare cu tot cu sentimente si simtaminte, daruindu-ne in totalitate fara a gandi,fara a realiza de fapt cat rau ne facem.Ne amagim in fiecare zi confundand scanteia din suflet cu dorinta fizica,apoi cand totul se naruie ne intrebam dezamagiti:Unde am gresit?De ce nu este totul cum am crezut ca va fi?De ce acea persoana care i-ai dat totul a plecat?Timpul trece ,doar el nu se uita inapoi ,doar el avanseaza pervers fara scrupule, lasand in urma tineretea,facandu-te sa realizezi ca ai facut in viata multe alegeri gresite,fiind impins sa le faci de tot ce te inconjoara mai putin de sufletul tau.Regretele iubiri pierdute te dor cel mai mult,regretele ca atunci cand trebuia sa pleci ai stat iar atunci cand trebuia sa stai ai plecat,ultima fiind cea mai dureroasa.Ai avut in mainile tale sufletul omului care te iubea cu adevarat,iubindu-l si tu poate la fel de mult,poate mai mult si totusi ai plecat din diferite motive nestiute de nimeni ,poate nici de tine,din diferite motive care poate atunci ti se pareau serioase dar care pe parcurs devin niste nimicuri in comparatie cu iubirea.Scanteia care ai simtit-o in suflet cand ai intalnit pe cineva care intradevar merita sa fie langa tine nu se va stinge niciodata,chiar daca el pleaca,chiar daca pleci tu sau chiar daca ramaneti impreuna.Multi spun ca nu mai e ce a fost,dar nu e asa,scanteia de inceput exista mereu,chiar daca problemele si greutatile vieti cotidiene o acopera in fiecare zi cate putin,ea exista si va exista mereu,trebuie doar o sa o cauti ,sa o intreti si sa iti incalzesti cu ea sufletul supus la atatea greutati.Scanteia din suflet e de fapt iubirea,sentimentul care iti da forta sa mergi mai departe orcat de greu ti-ar fi,scanteia din suflet e cea care iti incalzeste inima in fiecare zi hranind-o cu bunatate.Cel mai grav e cand uitam de ea,cand o lasam sa stea fara viata intr-un cotlon intunecat al sufletului,intentionat ,chiar si atunci cand cel de langa noi incearca sa o intretina,cautand cu disperare altceva,alta scanteie,crezand ca meritam mai mult fara ca noi la randul nostru sa vrem sa oferim ceva.Cautam iubirea cu disperare ,o gasim apoi uitam de ea,uitam de fapt cat de mult am cautat-o,cat de mult ne-am dorit-o,cate sacrifici am facut pentru a o avea,apoi ne debarasam de ea crezand ca o sa gasim alta fara probleme...Dar din pacate nu este asa,din pacate timpul trece mai repede decat ne imaginam,iar noi cautam din nou cu disperare, de obicei acolo unde nu trebuie SCANTEIA DIN SUFLET.